Nimic nu face sens fără dragoste!

Sentiment ce se zbate să tindă spre culmile cele mai înalte ale lui, în limitele condiției noastre umane, tocmai în relația dintre bărbat și femeie, observată în deplinătatea ei trupească și spirituală.

Deși bărbatul este de cele mai multe ori puternic și plin de sobrietate, el are nevoie de multă dragoste pentru a se putea simți împlinit; tocmai acesta este motivul pentru care Dumnezeu i-a creat un partener pe măsură, care să îl completeze, dar să îl și copleșească prin felul ei de a fi, femeie. Ea este și dar, și bătaie de cap, laolaltă, pentru omul născut din duh și țărână.

Dar care-i rolul ei, mai precis? De ce-i femeia atât de importantă în societatea zilei de azi, în care se discută atât de mult despre feminitate?

Cu siguranță că ea-și merită titlul ei de ființă plină de însemnătate, însă nu mi-e clar dacă ea își mai duce la bun final atribuțiile ei, grijile cu care a fost însărcinată.

Oare mai este femeia suficient de femeie?

Oare se mai simte bărbatul suficient de iubit în prezența ei?

Este corect oare felul în care ea se ocupă de sarcinile ei firești, cele acaparate în mod natural prin latura ei spirituală? Adică acea zonă sensibilă, ce ține mai mult de emoții și duioșie...

Se mai oare simte bărbatul deplin alături de femeie, prin grija pe care aceasta i-o oferă și prin respectul adus de ea?

Mai devenim noi, bărbatul și femeia, un tot ce ar putea să reziste în fel etern?

Dar ne mai gândim noi oare la eternitate, de moment ce avem cam toate cele trebuincioase aici?

Nu-i menirea noastră pe acest pământ cam șubred conturată în ideile acestui veac?

Oare am uitat că timpul ne e scurt și că trebuie să ne iubim cu mult mai mult în fiecare zi?

Nu este de-ajuns ca femeia să fie frumoasă!... Iar cu toată strădania ei, bărbatul nu o va percepe mai atrăgătoare în prisma faptului că-și vopsește chipul, ori că-și schimbă culoarea la păr. Ca el să poată să o iubească mai profund și să o păstreze mai aproape de sufletul lui, bărbatul țintește în fel involuntar tiparul ei lăuntric, mai presus de caracteristicile fizice. Iar acel tipar se face descris prin luminile ochilor, prin gesturi, prin atitudine...

Bărbatul care caută dragoste, nu o să ține cont de haine. Și da, cu toate că mulți ar putea să mă judece ca fiind de modă veche, eu consider că un trup acoperit are mari șanse să se dovedească cu mult mai atrăgător decât unul foarte bine lucrat, expus în fel exagerat, ba chiar vulgar.

Bărbatului îi place să descopere. Dacă el poate să vadă totul dinainte, se plictisește. În dragoste mai e nevoie și de mister, și de jocuri de seducție, și de caracteristici copilăroase, și de plâns, și de râs... că așa-i firea umană – noi nu suntem roboți!

În momentul în care ajungem să ne alegem un partener, noi trebuie să ni-l imaginăm ca fiind acolo pe termen lung, poate chiar infinit; asta e dovada de dragoste adevărată.

Păi, atunci mă întreb eu, dacă noi ne alegem partenerul pentru felul în care și-a pus un tricou peste, ori pentru mașina pe care o conduce, ori pentru serviciul pe care îl are... cam ce așteptări avem oare de la acea relație și cam cât de mult credem că ar putea ea să dureze? Ori oare dragostea nu este despre a da, nicidecum despre a avea cerințe de la partener?

Eu am observat felul în care timpul și circumstanțele schimbă oamenii și percepția lor asupra sensului vieții. Sunt foarte puțini cei care chiar se întreabă care e rostul nostru și de ce tânjim atât de mult să avem pe cineva aproape, să socializăm...

Și nu-i despre intimitate, ci e mai mult despre potrivirea de caracter, care e un fapt ce ține de doi oameni într-o relație.

Primești ceea ce cauți, acesta este unul dintre principiile mele.

Ești perceput prin ceea ce expui. Deci dacă vrei ca cineva să îți observe personalitatea, atunci fă-te remarcată prin asta! Nu prin alte închipuiri, care poate că mai mult ar mutila trupul tău frumos lucrat de Dumnezeu, ori firea aia specifică ție.

Și nu e totul despre a lăsa de la tine, ci și despre a-l ține în frâu pe celălalt, dacă ar înclina să o ia pe căi străine.

Este esențial să ne iertăm unii pe alții, dar mai presus de asta, este primordial să ne ascultăm lăuntricul și să ne lăsăm ghidați de stările lui blânde, care nu ne-ar duce niciodată greșit.

Relația dintre bărbat și femeie este despre libertate, dar și despre a cumpăta... despre inovație, modernism, tehnologie, ca un fel de a crea un cămin primitor... dar și despre simplitate, despre flori, despre cerul care știe să-și plimbe norii agale... iar mai presus de toate, relația lor este despre a naște viață aici – și etern, dincolo.

Poate că și bărbații greșesc, crezând că femeile ar ține chiar atât de mult cont de corpul lor bine lucrat, ori de felul în care ei își etalează inteligența... doar că eu nu vreau să scriu atât de mult despre bărbați, ci despre femeie și felul în care ea ar trebui să se armonizeze în prezența lui.

Ea trebuie să fie blajină, dar nu naivă, căci sunt multe ispitele veacului. Femeia trebuie să fie frumoasă, dar nu egoistă, ci mai mult să știe să-și etaleze frumusețea natural dobândită, acea atingere ce ar ști cel mai bine să o facă specială în felul ei, unică.

Nu a fi extravagantă te scoate în evidență, ci a fi tu însăți, a te expune în fel transparent, cu toate emoțiile de care dispui, cu toate stările tale, cu tot mormanul de gesturi ce te-ar acompania.

Poate că multe dintre noi ne lăsăm manipulate de anumite aspecte sociale, de parcă unele caracteristici ale noastre ne-ar transpune într-o poziție inferioară; când poate că bărbatul tocmai asta caută în noi: gesturi firești, banale, simple și deloc picate din altă galaxie.

Este frumos să fim elegante, dar este cu mult mai frumos să avem armonie spirituală și dragoste.

Deci femeie, caută mai mult în sufetul tău și spre sufletul lui, că asta-i fericirea deplină!