JURNAL- LEONARDO DA VINCI

1164. Fiecare nenorocire lasa în urma ei o durere în memoria noastra, cu exceptia raului suprem, care este moartea si care distruge aceasta memorie împreuna cu viata.

1167. Cunoasterea vremurilor trecute si a locurilor de pe Pamant sunt ambele podoabe si hrana pentru mintea umana. 

1169. Evita studiile al caror rezultat moare odata cu mesterul.

1192. Omul care nu împiedica desfraul, se aliaza cu fiarele.   Nu poti avea autoritate mai mare sau mai mica decat asupra propriei persoane.  Cel care gandeste putin, pacatuieste mult.  Este mai usor sa confrunti raul la început decat la sfarsit

1194. Amintirea beneficiilor este o aparare fragila împotriva nerecunostintei.  Mustra-ti prietenul în secret si lauda-l deschis.  Nu minti despre trecut.

1196. Sa vorbesti de bine un om nedemn este la fel cu a vorbi de rau un om bun.

1198. Suntem amagiti cu promisiuni si timpul ne dezamageste..

pag 514-Despre crestini.   Multi care au credinta doar în Fiul construiesc temple în numele Mamei.

1551. Luni, 13 februarie, i-am împrumutat lire S 7 lui Lionardo de cheltuiala, Vineri d 7

1553. am devenit nelinistit... Bernardo di Simone, Silvestro di Stefano, Bernardo di Jacopo, Francesco di Matteo Bonciani, Antonio di Giovanni Ruberti, Antonio da Pistoia... Antonio; Cel care are timp si-si iroseste timpul, îsi va pierde prietenii si banii.

Testament:

“…. Nota. Sus-numitul Testator doreste sa fie îngropat în biserica Sfantului Florentin din Amboise, si ca trupul sau sa fie purtat într-acolo de capelanii bisericii.."   

Mona Lisa

În martie 1503 Leonardo a început sa lucreze celebrul portret cunoscut sub numele de Gioconda sau Mona Lisa. Leonardo era foarte atasat de acest tablou, purtandu-l mereu cu sine. Pictorul si istoricul de arta Lomazzo scrie ca "Leonardo nu l-a terminat pentru ca nu stia niciodata daca nu mai avea ceva de spus... mereu se întorcea sa lucreze la el, niciodata nu i se parea ca l-a terminat". Trasaturile fine ale femeii reprezentate redau o mobilitate permanenta, o curgere neîntrerupta a starilor sufletesti de o mare diversitate, cu un zambet misterios care oricand te astepti sa se accentueze, sa se atenueze sau poate chiar sa dispara. Se spune ca Leonardo, pentru a întretine în timpul lucrului fugitivul zambet al modelului, punea sa i se cante o muzica de o deosebita suavitate.

Leonardo

Leonardo da Vinci (n. 15 aprilie
1452, Anchiano/Vinci,
Italia
- d. 2 mai
1519, Cloux/Amboise,
Franța) a fost un pictor,
sculptor,
arhitect
și
om de știință italian.

Om de spirit universal, în același
timp artist, om de știință şi inventator, Leonardo încarnează
spiritul universalist al Renașterii
și
rămâne unul dintre oamenii cei mai importanți din acea epocă. Aportul său
deschizător de drumuri în artele plastice și forța lui de anticipare,
neegalată vreodată în întreaga desfășurare istorică a științei sunt caracteristice
uriașei
sale personalități,
de care a fost permanent conștient. Leonardo a scris în însemnările sale, cu un
an înaintea morții,
cuvintele cu vibrație
de bronz: Io continuerò („Voi dăinui”).

Leonardo s-a născut la 15 aprilie 1452, noaptea, la ora 22:00 într-o
sâmbătă, într-o casă, nu departe de Florența, în mica localitate Vinci
(Anchiano). Există îndoieli referitoare la originea şi la profesia părinților
lui. Unele surse spun că tatăl său, Don Ser Piero, era moşier, altele că era
notar. Iar despre mama lui, Caterina, unele surse spun că era fie servitoare
sau fată de țărani
săraci, fie sclavă arabă.

Din cauza faptului că starea socială a părinților lui Leonardo era atât de diferită, ei nu s-au putut căsători unul
cu celălalt. Ser Piero s-a căsătorit cu o anumită Albiera când Leonardo avea
cam un an, iar Caterina la rândul ei s-a căsătorit cu altcineva. Mama vitregă,
Albiera, moare la 28 de ani, în 1464, fără să aibă copii și a
fost înmormântată la San Biaggio. Tatăl lui Leonardo, Piero, se recăsătoreşte
de trei ori având șase
fii de la cea de a treia soție și alți șase de la a
patra soție.
Așadar
Leonardo a avut doisprezece frați și
surori cu care nu a avut multe
legături, dar care i-au creat probleme la moartea tatălui său, în legătură cu
împărțirea
moștenirii.
Se crede că Leonardo a rămas în casa bunicului său, unde a primit o educație
mai degrabă dezordonată, discontinuă, neregulată, de educația sa
ocupându-se bunicul Antonio, unchiul Francesco și preotul Piero (cel care îl
botezase). A învățat
să scrie cu mâna stângă, de la dreapta la stânga, iar Vasari a spus că băiatul
când studia, începea mai multe lucruri pe care la abandona
pe parcurs. Neavând posibilitatea să-l ajute să înceapa o carieră juridică,
tatăl său decide ca Leonardo să învețe să folosească abacul.

Leonardo a fost îngrijit se pare vreo doi-trei ani de mama sa, mai apoi
fiind îngrijit de familia bunicului dinspre tată, Antonio. Fratele mai mic al
lui Piero, Francesco, se pare că s-a ocupat de Leonardo, învățându-l
agricultura. Leonardo învățase acasă să citească şi să scrie italiana și în
oarecare măsură latina, avea cunoștințe de matematică şi muzică (învățase
să cânte la liră), dar dat fiind faptul că era copil nelegitim (copiii din
flori purtau numele popular de „bastard”, fapt ce va influența viața lui
Leonardo), era împotriva legii să meargă la o universitate.